Totul a inceput ca o joaca. Uite ca stiu pe cineva care lucreaza la o sala de escalada. Ia sa ma duc si eu sa vad cum este. Pe principiul cat de greu poate sa fie? Si nu a fost chiar foarte greu sa ajung acolo. Piedici s-au ivit in calea mea. Mai intai masina a incercat sa ma deturneze de la prima intalnire cu escalada si a reusit. Si am reprogramat prima intalnire. Apoi corpul meu cel ghidus a decis el sa faca o gluma buna si sa cedeze inainte prima intalnire. Dar am zis pana aici. Masina ca masina ca este ceva ce nu pot controla, dar pe mine ma :)
Deci m-am dus. Aveam o harta in brate si imi croiam drum cu greu printre masinile de pe Stefan cel Mare. La ora 6 seara acest joc poate sa fie considerat destul de periculos si consumator de timp. Dar sa incerci sa mai buchisesti si harta? Sigur pe Stefan cel Mare il cunosc de pe vremea cand am invatat pentru carnet si sincer nu prea am oprit motorul in aglomeratie de atunci. Am prins foarte bine miscarea: intaia, a doua, frana, stai.
Partea interesanta a aparut in momentul in care am facut stanga, si pe urma drept inainte. Pe acolo era cam liber. Deci mult mai greu sa citesti harta in timp ce conduci. Si in plus simteam ca ma lasa memoria si nu imi mai aduceam aminte harta. Dupa ce am trecut de sinele de cale ferata am facut a sasea strada la dreapta si am facut stanga in curtea unei "institutii comuniste" cum mi-a fost descrisa am ajuns.
Dar unde eram de fapt? La prima vedere daca ma lua cineva repede as fi spus ca eram in cel mai mare cosmar al meu. pe deapta si pe stanga cladiri mari si gri cu geamuri murdare acolo unde erau. Nu se vedea nici un om si se intunecase. Lumina farurilor se prelingea alene peste niste gropi imense, cunoscute si sub denumirea de hartoape. Cateva masini in spatele aleii atestau faptul ca pe acolo mai sunt si oameni, sau au fost cel putin ca doar masinile alea nu ajunsesera asa singure pe acolo. Cativa caini aratau ca fiinte vii pot sa umble pe acolo.
Am parcat masina si cand am iesit am auzit o voce: "Pun pariu ca te intrebi ce cauti tu aici?". Si chiar asta ma intrebam sau mai bine spus tipam catre mine: "Ce caut eu aici si ce a fost in capul meu? Si unde este iesirea?".
Cand am intrat in sala m-am linistit. Erau oameni acolo. Mai multi. Erau veseli si concentrati pe ceea ce faceau in acelasi timp. Nu pareau constienti de ce se intampla afara. Si in curand am uitat si eu ce era dincolo de ziduri.
Am luat hamul si espadrilele de catarare si m-am dus sa ma schimb. Cand am iesit din vestiar imi venea sa plang. Corpul meu rautacios si invidios vroia sa ma impiedice in continuare. Dar nu este el mai tare ca mine.
Deci incalzirea, si pe urma L m-a pus sa ma sui pe un perete ce avea doar cativa metrii. Un joc de copii. Imi doresc sa nu imi fi atras atentia ca salteaua este mai scurta cu 30 de cm decat panoul. Ma simteam mult mai libera cand nu stiam asta. Pe urma panoul s-a ingustat simtitor pe masura ce instinctul a devenit mai puternic decat ratiunea ce imi spunea ca daca ma tin bine nu am ce sa patesc, plus ca inaltimea nu era chiar atat de mare.
Dar ce a urmat a fost extraordinar. "Hai puneti hamul" a zis L. "Pentru ce? Doar nu ma sui acolo sus?" Nu stiu de ce am zis asta? Pentru ce altceva m-as fi dus acolo daca nu sa ma sui un pic pe sus sa vad cum e aerul mai sus. Ati putea spune ca stau la 5 si pot sa ies pe balcon, dar aerul nu este acelasi cand urci cu liftul sau pe scari. Si mi-am pus hamul, si eram tare amarata, si mai aveam o singura intrebare: "Ce se intampla daca o sa cad?" Iar raspunsul a fost unul foarte simplu "Vezi tu". Atunci m-am gandit ei vad eu. ca doar nu o sa cad. Cand nu mai pot o aiu in jos si gata.
Problema este ca odata ajunsa acolo sus nu m-am mai gandit la ce se va intampla daca o sa cad, nu m-am mai intrebat daca mai pot, ce o sa fac cand o sa vreau sa cobor, cum cobor. si nu m-am mai intrebat nici cui ii pasa de mine si cui nu, nici cine e suparat pe mine, si pe cine sunt suparata eu, nici cu cine m-am certat in ultima vreme sau daca am avut cu cine sa ma cert, nici ce caut eu aici, sau cum am ajuns, nici macar daca o sa plec vreodata. Vroiam doar sa urc si sa ajung cat mai sus. Si pipaiam toate formele de prize pana gaseam una care sa imi placa. Si mai urcam un pic. Cand cu stangul cand cu dreptul cand mana dreapta cand mana stanga. Incetisor, ca un mic om (femeie ar spune unii mai carcotasi) ce nu stie ce face dar vrea sa fac urcam din ce in ce mai sus. Si tot urcam si spatiul de sub mine tot crestea si crestea si crestea. Si deja glasurile celor de dedesubt ajunsesera un mic zumzait. Auzeam ca se tipa ceva. Nu stiam ce si nu stiam catre cine. Si apoi a venit ea. O priza pe care degetele mele nu au mai vrut sa stea. Si am incercat sa ma prind din nou dar nu fusesem atenta si mana stanga obosise si ea. O secunda m-am gandit ca asta a fost. Mainile erau in aer, picioarele nu ma puteau tine doar ele deci o sa cad. Pana jos. Sau poate nu. Si am ramas acolo sus. Uitandu-ma in sus la luminile de pe tavan care acum erau mult mai aproape si in jos la oamenii care pareau mult mai mici. Mai sus de mine mai era cineva care inca urca. Si mi-a parut rau. Dar stiam ca o sa mai urc. Trebuia sa mai urc pana sus. Incet incet am fost adusa pe pamant. Visarea s-a terminat si a aparut cruda realitate. Bratele imi pulsau si erau umflate. Inca o data, daca mai era nevoie trupul ma dezamagea. Degetele nu mai puteam sa le apropii si ma dureau. "Pauza 10 minute" a spus L "si pe urma mai urci o data". Si am mai urcat de mai multe ori, cu pauze intre ele, dar nici una nu a mai fost ca prima data. Bratele ma dureau acum si nu ma mai puteam urca la fel de sus. Picioarele cedau si ele.
Si am plecat spre casa. Euforia acelui prim catarat a stat cu mine si inca este si acum, doua zile mai tarziu. Nu ma gandesc decat la momentul cand ma voi duce din nou si voi incerca sa ajung din nou acolo sus. Si daca ar trebui sa compar cu ceva aceasta experienta nu as putea sa o compar decat cu el, cu primul sarut. Este singura experienta ce mi-a dat aripi ce nu au cazut a doua zi, mi-a readus zambetul pe buze si linistea in inima, lasandu-ma doritoare si intrigata in acelasi timp.
joi, 14 octombrie 2010
marți, 5 octombrie 2010
Love is in the air
Cred ca m-am indragostit. Da inca o data sunt indragostita. Inca o data inima mea bate sa iasa din piept. Inca o data simt ca viata nu are sens fara acel cineva, fara privirea lui pierduta in privirea mea, fara sa il vad, fara sa ii simt parfumul. Si da inca o data sunt trista pentru ca, da, inca o data, el nu simte nimic.
Povestea se repeta la infinit. Eu ma indragostesc numai pentru a afla ca nu trebuie sa ma indragostesc, ca nu este o regaula ca daca te indragostesti de cineva automat si el te iubeste pe tine, ca viata nu e dreapta (si cat de bine stim asta unii dintre noi), ca intotdeauna exista cineva care este mai bun decat tine. Si, da, sunt trista. Sunt trista pentru ca iubesc si nu sunt iubita. Pentru ca la dialogul dintr-un articol anterior am capatat intr-un final un raspuns si pentru ca acel raspuns nu imi place in mod deosebit. Da, m-am indragostit, si ce daca. Noi nu privim in aceeasi directie.
Dar ceea ce este bine este ca, prin prisma intamplarilor anterioare deja stiu ce trebuie sa fac. Iau distanta, redevin demna, ridic un mic zid in jurul meu. Si daca un zid nu este suficient mai ridic vreo doua, si sap si un sant de apa peste care sa nu existe nici un pod, sau daca exista vreunul am grija sa ii dau foc, si daca cineva incearca sa treaca aruncam cu smoala fierbinte si cu sageti otravite. Important este ca nimeni sa nu ajunga in cetate, nimeni sa nu ajunga in centru.
Sunt sigura ca soarta ma va ajuta sa ridic si de data asta un zid, sa stau pe el si sa ma uit in jur, si sa ma gandesc ce constructor bun sunt. Si mai mult decat atat sunt sigura ca nimeni, foarte mult timp nu va incerca sa darame zidul. El o sa cada de la sine, la un moment dat, ca orice constructie mancata de vant si de lacrimi. Si atunci o sa descopar probabil inca o data ca poti sa te indragostesti si nimanui sa nu-i pese, ca viata este cruda dar merita traita macar pentru a ii face in ciuda.
Povestea se repeta la infinit. Eu ma indragostesc numai pentru a afla ca nu trebuie sa ma indragostesc, ca nu este o regaula ca daca te indragostesti de cineva automat si el te iubeste pe tine, ca viata nu e dreapta (si cat de bine stim asta unii dintre noi), ca intotdeauna exista cineva care este mai bun decat tine. Si, da, sunt trista. Sunt trista pentru ca iubesc si nu sunt iubita. Pentru ca la dialogul dintr-un articol anterior am capatat intr-un final un raspuns si pentru ca acel raspuns nu imi place in mod deosebit. Da, m-am indragostit, si ce daca. Noi nu privim in aceeasi directie.
Dar ceea ce este bine este ca, prin prisma intamplarilor anterioare deja stiu ce trebuie sa fac. Iau distanta, redevin demna, ridic un mic zid in jurul meu. Si daca un zid nu este suficient mai ridic vreo doua, si sap si un sant de apa peste care sa nu existe nici un pod, sau daca exista vreunul am grija sa ii dau foc, si daca cineva incearca sa treaca aruncam cu smoala fierbinte si cu sageti otravite. Important este ca nimeni sa nu ajunga in cetate, nimeni sa nu ajunga in centru.
Sunt sigura ca soarta ma va ajuta sa ridic si de data asta un zid, sa stau pe el si sa ma uit in jur, si sa ma gandesc ce constructor bun sunt. Si mai mult decat atat sunt sigura ca nimeni, foarte mult timp nu va incerca sa darame zidul. El o sa cada de la sine, la un moment dat, ca orice constructie mancata de vant si de lacrimi. Si atunci o sa descopar probabil inca o data ca poti sa te indragostesti si nimanui sa nu-i pese, ca viata este cruda dar merita traita macar pentru a ii face in ciuda.
luni, 13 septembrie 2010
O zi printre ingeri
Astazi a fost una dintre zilele acelea care iti confirma ca esti inconjurat de ingeri, ca pot sa existe miracole, ca toate astea nu sunt doar in carti.
Azi de dimineata m-am trezit destul de devreme ca sa ma duc la ai mei. Urma sa facem supa de vitel, masline cu pui si galuste cu prune, preferatele mele si ale fratelui meu. Si toate astea pana la ora 13.00 cand trebuie sa fim la Andu ca sa mancam. Ce pot sa spun. Aveam ceva acivitate pentru ziua asta. Si asa a si fost.
Cand am ajuns la ai mei, vitelul era pus la fiert in oala sub presiune, maslinele fierbeau pe aragaz iar mama mesteca de zor in sosul de la masline. M-am apucat cu spor si drag sa spal prunele. Dupa ce le-am spalat m-am apucat sa le desghioc. Si asa mai trecu din timp.
La un moment dat a inceput sa fasaie oala sub presiune. Mama a luat o lingura si i-a dat in cap ca prea facea urat. asa ca a tacut. Tata i-a zis sa dea focul mai incet la aragaz. Era 9 si jumatate. Pe la 10.45 urma sa fie gata vitelul. Totul mergea conform planului.
Am mai lancezit un pic prin bucatarie si neavand ce face m-am dus la calculator sa downloadez pozele ce le facusem aseara cu Andu, Ioana si cele 2 mici. Cand s-a auzit un bumm, si un zgomot de parca tot bufetul de bucatarie ar fi cazut din perete. Am alergat intr-un suflet inspre bucatarie. Dar nu se vedea nimic inauntru. In usa bucatarie era tata. Dar mama? Mama unde era? Stiam ca o lasasem la chiuveta spaland ceva. Am strigat. Mamiii!!! nimic. Nici un raspuns. La un moment dat a inceput sa se limpezeasca atmosfera in bucatariesi a aparut mai intati o soseta albastru cu roz intr-un papuc rosu, apoi genunchiul, apoi cel de al doilea papuc, apoi cel de-al doilea genunchi si parte din sortul albastru pe care il purta. Incet incet a aparut toata. Era mama. Era in picioare in fata mesei. Am strigat la ea si eu si tata: Esti bine? Te doare ceva? Te-ai speriat? Nici un raspuns. La un moment dat se aude: Trebuie sa oprim gazele. Zic si facut. Mama a luat-o inspre gaze. Tata a luat-o inspre sigurante sa le opreasca pe acestea. Aragazul arata de parca un bolovan imens ar fi cazut pe el. Hota nu mai era deasupra aragazului ci in fata chiuvetei. acolo unde stiam eu ca o lasasem pe mama. Toata bucataria era plina de carne de vitel, de oase, de sarme de la hota, de zeama de carne, de masline, de ce iti trecea prin cap. Arata ca dupa bombardament. Deasupra aragazului care acum statea intr-o rana in tavan era o gaura, iar tavanul era zgariat in alte cateva locuri. O bomba explodase in bucatarie si aceea fusese oala sub presiune.
Ceea ce era cel mai important noi eram toti sanatosi. Doar un miracol a facut asta posibil. Cu doar cateva secunde inainte de explozie eram toti in bucatarie. Apoi a ramas doar mama. Si cumva, cineva, o mana nevazuta a tras-o de la chiuveta inspre usa, a luat-o din calea hotei ce fusese impinsa in sus de oala. Desi a curs pe ea apa aceasta nu era fiarta cum ar fi fost normal ci rece. Nu a fost nici oparita si nici macar zgariata. A reusit mai tarziu spaland aragazul sa se zgarie mai tare la degete in tablele acestuia. Dar acum nu avea nimic. Un pic de carne in cap si cam atat. Nu ne venea sa credem ca suntem toti bine.
Si daca pana acum nu credeam in ingeri si miracole acum cred. Cred cu toata puterea ca exista si unii si celelalte. Miracolele sunt posibile si nu doar in carti. Si nu am decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am luat de acolo si mai important ca a salvat-o pa mama. Pentru ca eu una nu sunt pregatita sa trec prin viata fara ea. Si nici nu cred ca voi fi vreodata pregatita.
Azi de dimineata m-am trezit destul de devreme ca sa ma duc la ai mei. Urma sa facem supa de vitel, masline cu pui si galuste cu prune, preferatele mele si ale fratelui meu. Si toate astea pana la ora 13.00 cand trebuie sa fim la Andu ca sa mancam. Ce pot sa spun. Aveam ceva acivitate pentru ziua asta. Si asa a si fost.
Cand am ajuns la ai mei, vitelul era pus la fiert in oala sub presiune, maslinele fierbeau pe aragaz iar mama mesteca de zor in sosul de la masline. M-am apucat cu spor si drag sa spal prunele. Dupa ce le-am spalat m-am apucat sa le desghioc. Si asa mai trecu din timp.
La un moment dat a inceput sa fasaie oala sub presiune. Mama a luat o lingura si i-a dat in cap ca prea facea urat. asa ca a tacut. Tata i-a zis sa dea focul mai incet la aragaz. Era 9 si jumatate. Pe la 10.45 urma sa fie gata vitelul. Totul mergea conform planului.
Am mai lancezit un pic prin bucatarie si neavand ce face m-am dus la calculator sa downloadez pozele ce le facusem aseara cu Andu, Ioana si cele 2 mici. Cand s-a auzit un bumm, si un zgomot de parca tot bufetul de bucatarie ar fi cazut din perete. Am alergat intr-un suflet inspre bucatarie. Dar nu se vedea nimic inauntru. In usa bucatarie era tata. Dar mama? Mama unde era? Stiam ca o lasasem la chiuveta spaland ceva. Am strigat. Mamiii!!! nimic. Nici un raspuns. La un moment dat a inceput sa se limpezeasca atmosfera in bucatariesi a aparut mai intati o soseta albastru cu roz intr-un papuc rosu, apoi genunchiul, apoi cel de al doilea papuc, apoi cel de-al doilea genunchi si parte din sortul albastru pe care il purta. Incet incet a aparut toata. Era mama. Era in picioare in fata mesei. Am strigat la ea si eu si tata: Esti bine? Te doare ceva? Te-ai speriat? Nici un raspuns. La un moment dat se aude: Trebuie sa oprim gazele. Zic si facut. Mama a luat-o inspre gaze. Tata a luat-o inspre sigurante sa le opreasca pe acestea. Aragazul arata de parca un bolovan imens ar fi cazut pe el. Hota nu mai era deasupra aragazului ci in fata chiuvetei. acolo unde stiam eu ca o lasasem pe mama. Toata bucataria era plina de carne de vitel, de oase, de sarme de la hota, de zeama de carne, de masline, de ce iti trecea prin cap. Arata ca dupa bombardament. Deasupra aragazului care acum statea intr-o rana in tavan era o gaura, iar tavanul era zgariat in alte cateva locuri. O bomba explodase in bucatarie si aceea fusese oala sub presiune.
Ceea ce era cel mai important noi eram toti sanatosi. Doar un miracol a facut asta posibil. Cu doar cateva secunde inainte de explozie eram toti in bucatarie. Apoi a ramas doar mama. Si cumva, cineva, o mana nevazuta a tras-o de la chiuveta inspre usa, a luat-o din calea hotei ce fusese impinsa in sus de oala. Desi a curs pe ea apa aceasta nu era fiarta cum ar fi fost normal ci rece. Nu a fost nici oparita si nici macar zgariata. A reusit mai tarziu spaland aragazul sa se zgarie mai tare la degete in tablele acestuia. Dar acum nu avea nimic. Un pic de carne in cap si cam atat. Nu ne venea sa credem ca suntem toti bine.
Si daca pana acum nu credeam in ingeri si miracole acum cred. Cred cu toata puterea ca exista si unii si celelalte. Miracolele sunt posibile si nu doar in carti. Si nu am decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am luat de acolo si mai important ca a salvat-o pa mama. Pentru ca eu una nu sunt pregatita sa trec prin viata fara ea. Si nici nu cred ca voi fi vreodata pregatita.
joi, 26 august 2010
Doua ganduri
Si daca ma iubeste? Eu ce fac atunci?
Dar de ce gandesti asa? Daca te iubeste este bine. Nu asta vrei? Sa fi iubita?
Nu stiu. Vreau eu asta? Si eu ce fac daca sunt iubita? Eu ce trebuie sa fac? Trebuie sa renunt la ceva nu-i asa?
Nu. Nu. Nu trebuie sa renunti la nimic. Daca te iubeste te iubeste pentru ceea ce esti si pentru cine esti. Pentru ca stii sa gandesti. Pentru ca iti place muntele si marea in egala masura. Pentru ca iti place sa urci pe munte si sa te arunci in valuri. Pentru ca iti place sa dansezi, si sa te invarti, si pentru ca iti place sa desenezi flori pe orice foaie de hartie ce o prinzi, si pentru ca iti place sa te plimbi in pauza in parc, si pentru ca iti place sa citesti, si pentru ca din cand in cand vrei sa ai un pic de libertate. Nu. Nu trebuie sa renunti la toate astea.
Atunci el o sa renunte la ale lui. Si atunci o sa fie trist si o sa ma urasca.
De ce sa renunte? Nu trebuie sa renunte. Vrei tu sa il faci renunte la ceva?
Nu. Departe de mine ideea asta. Nu vreau sa faca nimic doar pentru ca vreau eu si nu pentru ca asa vrea el. Dar am observat ca in general asta se intampla. Cumva oamenii renunta la persoana lor si se transforma. Se transforma mai intai pentru un partener. Pe urma renunta amandoi la ceea ce le place in momentul in care fac un copil. Si eu inca nu sunt pregatita sa renunt la ceea ce imi place. Nu sunt pregatita sa renunt la fotografie, la plimbari cu avionul, cu masina, cu bicicleta, cu rolele si piciorul sau cu gandul. Vreau sa ma plimb si inca nu am vazut tot ce am de vazut.
Dar o sa le vezi. Trebuie doar sa te iubeasca. Si daca te iubeste si daca il iubeste sigur nu o sa te faca se renunti la ce iti place si daca il iubesti si daca te iubeste nu o sa il faci sa renunte la ceea ce ii place sa faca.
Dar au mai fost persoane care au spus ca ma iubesc si pe urma au incercat sa ma schimbe.Dar nu au reusit decat sa ma raneasca. Si eu nu vreau sa fie nevoie sa lupt ca sa fiu eu. Mi se pare cea mai grea lupta pe care pot sa o duc. O lupta pe care vreau sa o castig si care imi dau seama ca din punctul de vedere al societatii ar trebui sa fac tot ce pot pentru a o pierde. Dar nu vreau. Nu vreau sa ma pierd pe mine.
Dar te-ai gandit ca poate nu te iubeau. Te-ai gandit ca poate chiar daca au spus ca te iubesc ei nici macar nu stiau cine esti. Ca nici macar nu stiau ca existi. Ca ei iubeau altceva. Iubeau ceva ce nu exista. Sau cel putin nu exista asa cum o vedeau ei. Ei nu te-au iubit.
Dar eu? Eu i-am iubit? Daca i-am iubit de ce nu ii mai iubesc? Nu se presupune ca iubesti o data si pentru totdeauna?
Nu stiu daca scrie undeva ca trebuie sa iubesti o singura data in viata. Nu stiu daca scrie ca dupa ce ai iubit o data s-a terminat. Nu cred sa scrie o data. Chiar tu ai spus ca ai iubit de mai multe ori.
Dar am iubit?
Nu stiu.
Cine stie?
Nimeni.
Dar de ce gandesti asa? Daca te iubeste este bine. Nu asta vrei? Sa fi iubita?
Nu stiu. Vreau eu asta? Si eu ce fac daca sunt iubita? Eu ce trebuie sa fac? Trebuie sa renunt la ceva nu-i asa?
Nu. Nu. Nu trebuie sa renunti la nimic. Daca te iubeste te iubeste pentru ceea ce esti si pentru cine esti. Pentru ca stii sa gandesti. Pentru ca iti place muntele si marea in egala masura. Pentru ca iti place sa urci pe munte si sa te arunci in valuri. Pentru ca iti place sa dansezi, si sa te invarti, si pentru ca iti place sa desenezi flori pe orice foaie de hartie ce o prinzi, si pentru ca iti place sa te plimbi in pauza in parc, si pentru ca iti place sa citesti, si pentru ca din cand in cand vrei sa ai un pic de libertate. Nu. Nu trebuie sa renunti la toate astea.
Atunci el o sa renunte la ale lui. Si atunci o sa fie trist si o sa ma urasca.
De ce sa renunte? Nu trebuie sa renunte. Vrei tu sa il faci renunte la ceva?
Nu. Departe de mine ideea asta. Nu vreau sa faca nimic doar pentru ca vreau eu si nu pentru ca asa vrea el. Dar am observat ca in general asta se intampla. Cumva oamenii renunta la persoana lor si se transforma. Se transforma mai intai pentru un partener. Pe urma renunta amandoi la ceea ce le place in momentul in care fac un copil. Si eu inca nu sunt pregatita sa renunt la ceea ce imi place. Nu sunt pregatita sa renunt la fotografie, la plimbari cu avionul, cu masina, cu bicicleta, cu rolele si piciorul sau cu gandul. Vreau sa ma plimb si inca nu am vazut tot ce am de vazut.
Dar o sa le vezi. Trebuie doar sa te iubeasca. Si daca te iubeste si daca il iubeste sigur nu o sa te faca se renunti la ce iti place si daca il iubesti si daca te iubeste nu o sa il faci sa renunte la ceea ce ii place sa faca.
Dar au mai fost persoane care au spus ca ma iubesc si pe urma au incercat sa ma schimbe.Dar nu au reusit decat sa ma raneasca. Si eu nu vreau sa fie nevoie sa lupt ca sa fiu eu. Mi se pare cea mai grea lupta pe care pot sa o duc. O lupta pe care vreau sa o castig si care imi dau seama ca din punctul de vedere al societatii ar trebui sa fac tot ce pot pentru a o pierde. Dar nu vreau. Nu vreau sa ma pierd pe mine.
Dar te-ai gandit ca poate nu te iubeau. Te-ai gandit ca poate chiar daca au spus ca te iubesc ei nici macar nu stiau cine esti. Ca nici macar nu stiau ca existi. Ca ei iubeau altceva. Iubeau ceva ce nu exista. Sau cel putin nu exista asa cum o vedeau ei. Ei nu te-au iubit.
Dar eu? Eu i-am iubit? Daca i-am iubit de ce nu ii mai iubesc? Nu se presupune ca iubesti o data si pentru totdeauna?
Nu stiu daca scrie undeva ca trebuie sa iubesti o singura data in viata. Nu stiu daca scrie ca dupa ce ai iubit o data s-a terminat. Nu cred sa scrie o data. Chiar tu ai spus ca ai iubit de mai multe ori.
Dar am iubit?
Nu stiu.
Cine stie?
Nimeni.
luni, 9 august 2010
O furtuna furtunoasa
In Bucuresti ploua. A fost anuntat cod galben de furtuna de azi de la ora 12.00. Abea acum cand mai sunt 10 minute si nu mai este astazi ploua. Bate vantul si prin geamul spart de la balcon baga toata ploaia in casa. Am vrut sa las geamurile deschise ca sa se simta in casa mirosul ploii. Dar ploaia a intrat in casa pe geamuri. In dormitor, pe pragul de la balcon era apa.
Fulgera in continuare si dupa fiecare fulger urmeaza un tunet. Se aude practic ca un mormait continuu. Din cand in cand este acoperit de vajaitul vantului. Ploua de 10 minute si nu da semne ca ar scadea puterile. Recunosc ca imi e frica. Recunosc ca in astfel de momente imi doresc pe cineva langa mine. Cineva care sa fie mai puternic decat mine. Cineva care sa poata sa ma apere chiar si de furtuna.
In casa se face din ce in ce mai cald. Nu mai am nici un geam deschis deoarece pe toate geamurile intra ploaia. Ploaia asta m-a condamnat la sufocare. Sunt asediata in casa. Sunt bune termopanele pentru ca nu intra ploaia in casa. Dar nu intra nici aerul. Simt ca nu am aer. Toata caldura de astazi este in casa cu mine in timp ce afara cu vantul este racoarea.
Au trecut 15 minute. Vantul pare sa fi slabit in intensitate. O sa deschid geamul de la balcon sa respir si eu un pic. Aaaaa!!! Ce bine este. Am aer.Pot sa respir. De afara intra racoare si miros de ploaie. Iubesc ploaia. Nu imi mai e frica.
25 de minute de la prima picatura. Ploua linistit. Nu ai zice ca a fost o furtuna. Nu ai zice ca a intrat ploaia pe undeva. Fluturele a supravietuit si el. P
ot sa spun ca nu am fost singura care a fost speriata de aceasta furtuna. Vreau sa fie ploaie dar nu mai vreau vant, nu mai vreau tunete si fulgere. Vreau sa ploua si sa pot sa las mirosul ploii sa intre in casa si sa scoata afara mirosul zilelor de canicula ce au trecut. Am deschis toate geamurile. Sa fie aer.
Fulgera in continuare si dupa fiecare fulger urmeaza un tunet. Se aude practic ca un mormait continuu. Din cand in cand este acoperit de vajaitul vantului. Ploua de 10 minute si nu da semne ca ar scadea puterile. Recunosc ca imi e frica. Recunosc ca in astfel de momente imi doresc pe cineva langa mine. Cineva care sa fie mai puternic decat mine. Cineva care sa poata sa ma apere chiar si de furtuna.
In casa se face din ce in ce mai cald. Nu mai am nici un geam deschis deoarece pe toate geamurile intra ploaia. Ploaia asta m-a condamnat la sufocare. Sunt asediata in casa. Sunt bune termopanele pentru ca nu intra ploaia in casa. Dar nu intra nici aerul. Simt ca nu am aer. Toata caldura de astazi este in casa cu mine in timp ce afara cu vantul este racoarea.
Au trecut 15 minute. Vantul pare sa fi slabit in intensitate. O sa deschid geamul de la balcon sa respir si eu un pic. Aaaaa!!! Ce bine este. Am aer.Pot sa respir. De afara intra racoare si miros de ploaie. Iubesc ploaia. Nu imi mai e frica.
25 de minute de la prima picatura. Ploua linistit. Nu ai zice ca a fost o furtuna. Nu ai zice ca a intrat ploaia pe undeva. Fluturele a supravietuit si el. P
ot sa spun ca nu am fost singura care a fost speriata de aceasta furtuna. Vreau sa fie ploaie dar nu mai vreau vant, nu mai vreau tunete si fulgere. Vreau sa ploua si sa pot sa las mirosul ploii sa intre in casa si sa scoata afara mirosul zilelor de canicula ce au trecut. Am deschis toate geamurile. Sa fie aer.
luni, 14 iunie 2010
Acasa
M-am mutat. Am parasit caminul parintesc. Am zburat departe de cuib. Eu nu chiar foarte departe. Mi-am intins aripile si mi-am luat zborul. Dar este totusi adevarat ca radadicile se uita greu.
As putea sa spun chiar ca m-am asezat si eu la casa mea, sau ca mi-am facut un rost in viata. As putea sa folosesc aceste expresii si nu sunt chiar deloc false doar ca se folosesc de obicei cand cineva se marita sau se insoara. Ceea ce nu este deloc cazul meu. Dar oricum sunt stapana vietii mele si de acum inainte depinde doar de mine sa fie cat mai fericita.
Nu stiu ce imi vine sa folosesc astfel de clisee. Parca pana acum nu a depins tot de mine. Si pana acum a fost tot la fel. si pana acum tot 2 parinti aveam, si tot un frate si tot o nepotica (in curand o sa am doua nepotele dar asta este alta poveste), si mai aveam si prieteni pe care ii am in continuare.
Asadar in afara de faptul ca mi-am mai adaugat cateva griji nimic nu s-a schimbat. Sunt acelasi copil, aceeasi copila ca si pana acum. Doar ca mai fac si curat si mai si gatesc din cand in cand cand imi este foarte, foarte foame.
Am invatat multe lucruri noi de cand m-am decis sa ma mut: cum se monteaza prizele si cum se monteaza priza de net sau de telefon, cum se simte cand te curentezi, cum se monteaza o masuta de la Ikea sau un pat din fier forjat ce a venit tocmai de la Cluj, cum se curanta dulapurile cu acetona, cum se face un bypass la apa calca in asa fel incat nici un vecim sa nu mai aiba apa, cum se da cu lac de vreo 4 ori ca sa iasa bine pana la urma (nu recomand nimanui sa isi puna parchet din lemn masiv, este un mare consumator de bani si de nervi), cum se monteaza o comoda in surfagerie folosind o surubelnita automata (mai trebuie sa mai fososes bormasina si am terminat cu instrumentele ce se invart :)), cum se monteaza chiuveta din bucatarie sau cea din baie, cum se curata sifonul de pardoseala nou pus si pe care muncitorii l-aui golit exact inainte de plece (doar ca probabil ca nu si -au dat seama ca mai ramasesera vreo 6 pahare de plastic de unica folosinta de moloz in el :) ce a fost scos cu manuta mea nu de alta dar era singura ce incapea in sifon :P), cum se monteaza in cuptor electric.
Trebuie sa recunosc ca sunt si multe lucruri placute o data ce te-ai mutat: sa dormi prima oara in noua casa, in noul pat, sa folosesti pentru prima data chiuveta de la baie sau de la bucatarie, sa folosesti pentru prima data cuptorul tau si numai al tau, sa gatesti fara sa existe o reteta anume punand ingredintele dupa cum ai vrea sa mananci si sa nu iti pese cum iti iese sau ce iese si sa fie bun de sa te lingi pe degete, sa faci pentru prima data in foarte mult timp cada si sa te scufunzi in apa fierbinte si sa uiti de griji, sa simti ca plutesti cand stai in pat, sa iti aduci aminte ca esti singur si ca nu prea conteaza hainele :) si ca poate ar fi bine sa pui si niste perdele daca nu vrei sa vinzi bilete :), sa ai grija de plantutele tale alese de tine care te asteapta sa vii acasa, sa te panichezi cand iti dai seama ca s-ar putea sa moara si sa le ajuti sa reinvie, sa citesti carti si sa iti dai seama cat de mult ti-a lipsit sa citecti pur si simplu ci nu sa citesti cand nu este nimic frumos la televizor, sa scrii un articol pentru blog asezat pe jos in sufrageria ta propie si personala din care lipsesc canapeaua, televizorul, sistemul audio si orice altceva ar putea sa te distraga.
As putea sa spun chiar ca m-am asezat si eu la casa mea, sau ca mi-am facut un rost in viata. As putea sa folosesc aceste expresii si nu sunt chiar deloc false doar ca se folosesc de obicei cand cineva se marita sau se insoara. Ceea ce nu este deloc cazul meu. Dar oricum sunt stapana vietii mele si de acum inainte depinde doar de mine sa fie cat mai fericita.
Nu stiu ce imi vine sa folosesc astfel de clisee. Parca pana acum nu a depins tot de mine. Si pana acum a fost tot la fel. si pana acum tot 2 parinti aveam, si tot un frate si tot o nepotica (in curand o sa am doua nepotele dar asta este alta poveste), si mai aveam si prieteni pe care ii am in continuare.
Asadar in afara de faptul ca mi-am mai adaugat cateva griji nimic nu s-a schimbat. Sunt acelasi copil, aceeasi copila ca si pana acum. Doar ca mai fac si curat si mai si gatesc din cand in cand cand imi este foarte, foarte foame.
Am invatat multe lucruri noi de cand m-am decis sa ma mut: cum se monteaza prizele si cum se monteaza priza de net sau de telefon, cum se simte cand te curentezi, cum se monteaza o masuta de la Ikea sau un pat din fier forjat ce a venit tocmai de la Cluj, cum se curanta dulapurile cu acetona, cum se face un bypass la apa calca in asa fel incat nici un vecim sa nu mai aiba apa, cum se da cu lac de vreo 4 ori ca sa iasa bine pana la urma (nu recomand nimanui sa isi puna parchet din lemn masiv, este un mare consumator de bani si de nervi), cum se monteaza o comoda in surfagerie folosind o surubelnita automata (mai trebuie sa mai fososes bormasina si am terminat cu instrumentele ce se invart :)), cum se monteaza chiuveta din bucatarie sau cea din baie, cum se curata sifonul de pardoseala nou pus si pe care muncitorii l-aui golit exact inainte de plece (doar ca probabil ca nu si -au dat seama ca mai ramasesera vreo 6 pahare de plastic de unica folosinta de moloz in el :) ce a fost scos cu manuta mea nu de alta dar era singura ce incapea in sifon :P), cum se monteaza in cuptor electric.
Trebuie sa recunosc ca sunt si multe lucruri placute o data ce te-ai mutat: sa dormi prima oara in noua casa, in noul pat, sa folosesti pentru prima data chiuveta de la baie sau de la bucatarie, sa folosesti pentru prima data cuptorul tau si numai al tau, sa gatesti fara sa existe o reteta anume punand ingredintele dupa cum ai vrea sa mananci si sa nu iti pese cum iti iese sau ce iese si sa fie bun de sa te lingi pe degete, sa faci pentru prima data in foarte mult timp cada si sa te scufunzi in apa fierbinte si sa uiti de griji, sa simti ca plutesti cand stai in pat, sa iti aduci aminte ca esti singur si ca nu prea conteaza hainele :) si ca poate ar fi bine sa pui si niste perdele daca nu vrei sa vinzi bilete :), sa ai grija de plantutele tale alese de tine care te asteapta sa vii acasa, sa te panichezi cand iti dai seama ca s-ar putea sa moara si sa le ajuti sa reinvie, sa citesti carti si sa iti dai seama cat de mult ti-a lipsit sa citecti pur si simplu ci nu sa citesti cand nu este nimic frumos la televizor, sa scrii un articol pentru blog asezat pe jos in sufrageria ta propie si personala din care lipsesc canapeaua, televizorul, sistemul audio si orice altceva ar putea sa te distraga.
duminică, 14 martie 2010
Gluma - M. Kundera
Omul are marele avantaj de a nu se mai intalni niciodata cu el insusi intr-o editie mai tanara.
duminică, 28 februarie 2010
Iasi return trip 563 IC/6/63
Tg Frumos
Pascani - Hey! Aici e inca zapada. Cred ca soarele nu a prea luminat acest oras in ultima vreme. Se vede acum cati fumaroti sunt in compartiment. Oameni se ridica brusc, iau geacape ei si se indreapta rapid catre usa. Ceva imi spune ca ii voi vedea din nou in compartiment. Poeate ideea ciudata ca oamenii nu isi abandoneaza asa usor bagajul :) Mai ales ca nu pare sa existe vreun pericol iminent.
Desi o voce a anuntat ca trenul stationeaza 15 minute dupa 3 minute o ia din loc. O clipa m-am gadit ca au ratat ora. Apoi m-am gandit ce bine ca nu mai fumez si ca nu sunt acum pe peron in loc sa fiu in tern. Panica a durat destul de putin. Trenul dupa ce a parcurs o distanta oarecare s-a oprit. Pe langa noi a trecut un tren pe ale carui vagoane era scris Suceava Bucuresti 544. Pai asta e trenul cu care trebuie sa facem manevra de alipire.
Si brusc o luam inapoi. Cred ca toti cei de pe peron au rasuflat usurati. Ma rog cei care erau prima data pe aceasta ruta de la Iasi la Bucuresti. Pentru ceilalti cred ca a fost o shetie normala. Poate chiar s-au gandit "De ce se intoarce trenul asta asa de repede? Mai fumam si eu o tigara." :)
Langa noi iar un caz cu probleme. O moldoveanca din Iasi se muta la Bucuresti. Are un troler mare, o geanta de umar imensa, o geanta de laptop plus o punga cu borcane. Dupa aceste bagaje ma gandesc ca se muta pentru cel putin 2 luni fara vreo sansa de a se intoarce la Iasi. La gara a adus-o prietenul cu care s-a pupat vreo 20 de minute inainte ca trenul sa plece din gara.
In Pascani o a doua moldoveanca s-a suit, prietena cu prima dupa cum se vede si care are acelasi vis de a se muta la Bucuresti pentru urmatoarele 2 luni. Si ea este inarmata cu un troler, o geanta de umar si mai mare, o punga cu mancare mai mica si un laptop.
Doamna care sta pe scaun cu ele care la inceput a incercat sa se planga ca nu are unde sa isi puna geanta acum incepe sa se resemneze. Acum clar nu mai are unde sa isi puna geanta. Bagajul ei, un troler mic, se afla deasupra capului meu. C ele 2 moldovence au ocupat tot spatiul de deasupra lor plus ce mai era liber dreapta stanga. Pe masa troneaza 2 laptopuri. Ca doar mesele din tren sunt facute doar pentru moldovencele cu laptopuri si atat. Nu ai laptop nu poti sa folosesti masa. :)
Roman - Doar 2 minute stationare. Oare se vor repezi fumatorii catre usa pentru a trage un fum, pentru a isi satisface setea de nicotina.
O moldoveanca se uita la desene animate. Cealalta citeste ghidul de conversatie si cilivizatie Roman Portughez. Banuiesc ca prin civilizatie se refera la oamenii de acolo si nu la cum sa te comporti in societate. Nu cred ca poti sa inveti asa ceva intr-o limba straina daca nu stii nici macar in romana.
Fumatorii, unii mai curajosi, au fugit repede repede la o tigara. E greu fara nicotina.
Bacau - De ce sunam cateodata pe cineva doar de dragul de a ne lua de ei, de a le dovedi ca suntem superiori, de a ii umili. Si in acelasi timp probabil ca ne gandim cat de buni suntem noi ca incercam sa le facem un bine. Dar oare le facem un bine intr-adevar? Putin probabil. Si nu ne facem nici noua un bine pentru ca ne enervam. Si in plus transmitem foarte multe energie negativa in jurul nostru.
Acum inteleg si eu chestia aia cu energia negativa si pozitiva care se transmite si se raspandeste. Poti intr-adevar sa te aperi de aceasta energie negativa? Poti oare sa iti inchizi pur si simplu toate canalele pentru a nu primi si a nu fii influentat de o astfel de energie? Vreau si eu sa stiu cum.
Si cea mai tare lovitura a sortii: 2 persoane de peste 115 kg una langa alta pe 2 scaune intr-un tren din Romania. In mod cert cea de la margine nu sta decat jumatate pe scaun.
Adjud - Mai sunt 4 ore de mers cu trenul. Mult domne mult. Dincolo era mai ieftin
Focsani - Oare ce poti sa faci timp de 7 ore in tren: Sa citesti o carte sa verifici mail-ul pe laptop, sa asculti muzica, sa dormi, sa inveti, sa te uiti la filme, sa te joci WORMS, sa vorbesti cu persoane total necunoscute, sa te uiti pe fereastra (sa vezi ce interesant este sa te uiti pe fereastra daca circuli cu ternul noaptea), sa vorbesti la telefon (unii sunt in stare sa vorbeasca la telefon si 2-3 ore incontinuuu), sa ii asculti pe altii in timp ce vorbesc la telefon (nu e ca si cum poti sa te abtii; pana la urma urmei este cineva in fata ta care vorbeste si ar fii chiar urat din partea ta sa il ignori :)), sau sa observi ca controlorul are o mustat foarte Freddie Mercury.
Ramnicu Sarat - mai sunt 2h si 20 min pana la Cucuresti. Ma intreb cat de corecte sunt concluziile pe care poti sa le tragi despre o persoana fortat fiind sa fii partas la o convorbire telefonica din care nu auzi decat un punct de vedere. Teoretic acest punct de vedere nu poate sa fie decat in favoarea persoanei care il expune. Teoretic zic. Practic poti sa te barfesti singur, sa te vorbesti de rau, sa ajuti oamenii sa isi formeze pareri gresite atat de usor. Nici nu iti poti imagina. Ma intreb care este parerea pe care o las eu celor din jur despre mine. Una buna cred :)
Buzau - Mi se pare ca totusi trenul asta opreste cam des. Mult prea des. Mai este o ora si 50 min pana la Bucuresti. Cate din aceste minute or sa fie rezervate stationarii?
Ploiesti sud - Mai sunt 50 de minute pana la Bucuresti, o gura de apa in sticla de 0.5 l de pe masa, 100 de pagini dintr-o carte de 420 de pagini inceputa cand am plecat din Bucuresti. Nu mai am rabdare si nici mancare. Oare exista vreo legatura intre ele? :)
Bucuresti Nord - In sfarsit acasa :)
vineri, 26 februarie 2010
Bucuresti Iasi, 26.02.2010, ora 17.00, intercity 553.
“Ce vrei draga. Trebuia sa fac si eu o scena. Macar atat sa fac pentru banii pe care i-am dat pe bilet.” A (ma veti intreba cine este A?)
O femeie intre 2 varste dar mai apropiata de varsta a treia se apropie de locul nostru. O sa ii spunem mai departe Doamna A. Dupa privirea pe care mi-a aruncat-o m-am gandit ca i-am luat locul asa ca am aruncat iute un ochi la numarul trecut deasupra mea. 78. Eram in siguranta. Era chiar numarul de pe bilet.
Femeia avea un fes crosetat de culoare caramizie in cap, motiv pentru care nu pot sa spun ce culoare avea parul. Ce pot sa spun este ca respectiva broboada era trasa pana aproape de gene, astfel incat chiar si sprancenele erau greu vizibile. O fusta neagra si lunga cu carouri, o bluza portocalie, o vesta banan si o geaca maro lucios intregeau tinuta. In mana avea o geanta maro, in picioare o pereche de cizme aceeasi culoare cu geanta iar dupa ea tragea un troler mic.
Ajunsa in dreptul meu si-a indreptat privirea catre locurile de pe partea cealalta a vagonului. Am rasuflat usurata. Nu as fi dorit un conflict o aceasta femeie ce avea o privire verde si rece.
Simplul fapt ca si-a gasit locul nu a multumit-o. A inceput sa bombane:
- Cine si-a pus bagajele deasupra locului meu?
Dar nimeni nu a auzit-o, sau nu a vrut sa rapsunda. Dar bombanelile nu au incetat si dupa ce a bufnit de vreo doua ori a intrebat din nou:
- Dar totusi cine a pus bagajul deasupra locului me. Dar e posibil asa ceva?
Si intr-adevar nu era posibil asa ceva pentru ca ea avea locul de la margine ci nu cel de la perete si evident nici un bagaj nu ar fi putut sa stea deasupra locului ei decat daca ar fi levitat. Si nu, nu eram in trenul lui Harry Potter.
Intr-adevar era o alta femeie ce se va numi in continuare Doamna B, care isi pusese bagajele deasupra propriului loc in tren – mare greseala – si cum avea niste bagaje mai voluminoase ocupase destul de mult loc (cat pentru 2 locuri sa spunem). In plus avusese si nefericita inspiratie sa coboare si sa petreaca cele cateva minute ce ramasesera pana la plecarea trenului cu rudele ce o condusesera la gara. Proasta inspiratie.
Doamna cea stacojiu rosiatica a inceput sa coboare bagajele de sus pentru a il pune pe al sau. A bufnit si a trantit pentru ca de inalta nu era foarte inalta. Mai mult lata. Astfel a fost necesar ceva efort pentru a cobora bagajele doamnei B. Dupa ce le-a coborat si a pus propriul bagaj sus a inceput sa puna la loc sus si bagajele doamnei B. Si desi ambele bagaje ar fi avut loc sus lejer nu a reusit sa urce inapoi decat unul din cele 2 bagaje. Efortul a fost mult prea mare.
Intre timp doamna B a aparut in spatele Doamnei A. Era o femeie imbracata elegant si cu gust cu o bluza alba si o fusta rosie, cu par grizonat si ochi caprui blanzi. Era mai inalta cu un cap decat doamna A si mult mai slaba. A intrebat incetisor:
- Ati dat dumneavoastra un bagaj de sus jos?
- Da! Era deasupra scaunului meu. Ati ocupat tot locul de sus, spuse doamna A fara sa se intoarca. Tonul insa s-a schimba brusc in momentul in care a intors capul si a vazut-o pe doamna B. Daca doriti pot sa il pun sus la loc? Continua pe un ton extrem de serviabil.
Si astfel bagajul a ajuns inapoi sus si doamna B pe locul ei. Doamna A acum ca rezolvase problema bagajului s-a aruncat de sus in propriul scaun. Dar s-a aruncat cam de sus. A avut un mare noroc ca scaunele din tren sunt puse pe un schelet metallic. Doar datorita lui nu a ajuns pana jos.
O femeie intre 2 varste dar mai apropiata de varsta a treia se apropie de locul nostru. O sa ii spunem mai departe Doamna A. Dupa privirea pe care mi-a aruncat-o m-am gandit ca i-am luat locul asa ca am aruncat iute un ochi la numarul trecut deasupra mea. 78. Eram in siguranta. Era chiar numarul de pe bilet.
Femeia avea un fes crosetat de culoare caramizie in cap, motiv pentru care nu pot sa spun ce culoare avea parul. Ce pot sa spun este ca respectiva broboada era trasa pana aproape de gene, astfel incat chiar si sprancenele erau greu vizibile. O fusta neagra si lunga cu carouri, o bluza portocalie, o vesta banan si o geaca maro lucios intregeau tinuta. In mana avea o geanta maro, in picioare o pereche de cizme aceeasi culoare cu geanta iar dupa ea tragea un troler mic.
Ajunsa in dreptul meu si-a indreptat privirea catre locurile de pe partea cealalta a vagonului. Am rasuflat usurata. Nu as fi dorit un conflict o aceasta femeie ce avea o privire verde si rece.
Simplul fapt ca si-a gasit locul nu a multumit-o. A inceput sa bombane:
- Cine si-a pus bagajele deasupra locului meu?
Dar nimeni nu a auzit-o, sau nu a vrut sa rapsunda. Dar bombanelile nu au incetat si dupa ce a bufnit de vreo doua ori a intrebat din nou:
- Dar totusi cine a pus bagajul deasupra locului me. Dar e posibil asa ceva?
Si intr-adevar nu era posibil asa ceva pentru ca ea avea locul de la margine ci nu cel de la perete si evident nici un bagaj nu ar fi putut sa stea deasupra locului ei decat daca ar fi levitat. Si nu, nu eram in trenul lui Harry Potter.
Intr-adevar era o alta femeie ce se va numi in continuare Doamna B, care isi pusese bagajele deasupra propriului loc in tren – mare greseala – si cum avea niste bagaje mai voluminoase ocupase destul de mult loc (cat pentru 2 locuri sa spunem). In plus avusese si nefericita inspiratie sa coboare si sa petreaca cele cateva minute ce ramasesera pana la plecarea trenului cu rudele ce o condusesera la gara. Proasta inspiratie.
Doamna cea stacojiu rosiatica a inceput sa coboare bagajele de sus pentru a il pune pe al sau. A bufnit si a trantit pentru ca de inalta nu era foarte inalta. Mai mult lata. Astfel a fost necesar ceva efort pentru a cobora bagajele doamnei B. Dupa ce le-a coborat si a pus propriul bagaj sus a inceput sa puna la loc sus si bagajele doamnei B. Si desi ambele bagaje ar fi avut loc sus lejer nu a reusit sa urce inapoi decat unul din cele 2 bagaje. Efortul a fost mult prea mare.
Intre timp doamna B a aparut in spatele Doamnei A. Era o femeie imbracata elegant si cu gust cu o bluza alba si o fusta rosie, cu par grizonat si ochi caprui blanzi. Era mai inalta cu un cap decat doamna A si mult mai slaba. A intrebat incetisor:
- Ati dat dumneavoastra un bagaj de sus jos?
- Da! Era deasupra scaunului meu. Ati ocupat tot locul de sus, spuse doamna A fara sa se intoarca. Tonul insa s-a schimba brusc in momentul in care a intors capul si a vazut-o pe doamna B. Daca doriti pot sa il pun sus la loc? Continua pe un ton extrem de serviabil.
Si astfel bagajul a ajuns inapoi sus si doamna B pe locul ei. Doamna A acum ca rezolvase problema bagajului s-a aruncat de sus in propriul scaun. Dar s-a aruncat cam de sus. A avut un mare noroc ca scaunele din tren sunt puse pe un schelet metallic. Doar datorita lui nu a ajuns pana jos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
