Imi este greu sa scriu in ultima vreme. Nu am mai scris
demult scrisori, sau mail-uri sau mesaje. Si nu am mai scris de inca si mai
mult timp pe blog. Dar vreau sa scriu acum. Sa scriu cum mi-am petrecut eu ziua
de nastere. In ziua in care toata lumea abia astepta sa se termine lumea, eu
abia asteptam sa ajung la Brasov. Acolo, pe peron, asteptau doua brate largi
care mi-au ridicat bagajul si m-au cuprins si pe mine. Acolo visam sa fiu inca
de dimineata. Acolo am ajuns abia in fapt de seara.
Dar sa incep cu inceputul. Pregatirile de ziua mea au
inceput cu o duminica inainte. Totul era planificat pe zile, iar duminica era
randul palariutelor. Singurele care se puteau face atat de tarziu. Chiar sfatul
bucaturului era sa fie facute cu cateva zile inainte de eveniment ca sa aiba
timp sa se intareasca, si sa nu care cumva sa se inmoaie. Palariutele au fost
care va sa zica duminica. Luni cu urmat cornuletele cu rahat si placinta cu
dovleac, nuca si migdale. Marti salamul de biscuiti. In fiecare seara tot mai
tarziu ma culcam. De dimineata tot mai devreme ma trezeam ca sa sterg din
bucatarie urmele luptelor de cu o seara inainte.
Miercuri mi-am dat seama ca nu am sanse sa termin asa ca am
chemat ajutoare. Am rugat-o pe mama sa ma ajute si a venit. Mi-am dat seama ca
sunt singura in fata tuturor doar atunci cand nu cer ajutorul. Este o vorba:
Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide. Am cerut ajutor si am primit.
Nu a fost usor sa recunosc ca eu, Cristiana, nu pot sa fac singura. Dar o data
ce am recunoscut a fost atat de usor sa reusesc tot ce mi-am propus. E adevarat
ca am reusit cu ajutorul altora dar mi-a fost mult mai usor sa ma bucur de
toate.
Vineri plecam inspre Brasov cu rucsacul plin de bunatati.
Tata m-a urcat in tren cu 30 de minute mai tarziu decat ar fi trebuit. Dar eram
in tren si trenul mergea inspre Brasov. Vise cu ochii deshisi. Pe peron ma
astepta el. A luat rucsacul din mana mea, m-a ajutat sa cobor, m-a sustinut
pana la autobuz.
A doua zi surpriza a fost completa. Dupa un capucino in
cofetaria Kronstadt, am fost condusa
catre Bistro de l’Arte. Detalii mici cum ar fi: cine intra primul in
restaurant, iti tine haina la venire la plecare, te lasa sa alegi unde stai, se
ocupa de servire si de relatia cu chelnerul, te intreaba ce doresti pentru ca
apoi sa poata sa comande pentru tine, are grija sa ai tot ce ai nevoie. Astfel
de detalii fac o seara perfecta sa fie excelenta. Completand aceasta imagine cu
un pian ce canta intr-un colt, lumina usor difuza, discutia placuta, barbatul
de langa ce te tine de mana si te priveste in ochi obtii cadoul perfect pentru
aniversarea mea. Iar daca la desert adaugi o plimbare pe dealurile albe de
langa Brasov obtii mai mult decat perfectul. Iar o astfel de noapte nu poate sa
se incheie decat in bratele barbatului iubit. Perfect sfarsit. Perfect inceput.