Doua carti terminate intr-un
weekend. Doua jumatati ale unei povesti de dragoste. Mircea Eliade zice
‚Maitreyi”. 42 de ani mai tarziu Maitreyi zice „Dragostea nu moare”.
„[...] nu eram numai un biped,
eram o fiinta umana, cu o samanta de nemurire in mine si cu dreptul de a privi
realitatea dintr-o alta perspectiva.”
Si a reusit. A dat o alta
perspectiva povestii de iubire descrise de Eliade, traita de Eliade si neuitata
de Eliade. A reusit sa strabata negura amintirilor si sa isi desfasoare sufletul
in fata mea, a cititorului care s-a chircit in coltul canapelei in asteptarea a
ceva. Ceva care sa ii dea speranta nu numai ca dragostea nu moare, ci ca
dragostea exista. Ca dragostea exista si ca destinul are motivele lui pentru a
aduce doi oameni impreuna.
Ceea ce m-a socat este diferenta
intre cele doua perspective, intre cele doua realitati. Intr-un fel extrem de
bizar ma identific cu perpectiva ei mai mult decat cu a lui. Zic bizar pentru
ca ea provine dintr-o alta lume, cu alte reguli, cu alte coordonate. Si totusi
poate inima unei femei este aceeasi oriunde. Stiu eu? Nu stiu nimic. Dar simt.
„Necazul este ca nu poti sterge
nimic din ce s-a petrecut in viata ta. Tabloul ramane asa cum a fost pictat.”
Dar sunt lucruri pe care nu vrei
sa le stergi. Oricat de mult ar durea amintirea, oricat de trist ti s-ar parea
ca nu mai este ce a fost candva, oricat de scurte ti s-ar parea acum plimbarile
sau noptile trecute demult. Sunt clipe pe care vrei sa le pastrezi mereu in
amintire, pentru totdeauna. Si asta asa seamana cu ceea ce descrie ea.
„De ce as mai continua sa-l caut?
Nici o femeie nu ar lua ea initiativa, ar fi pur si simplu o nerusinare. Rusine
sa imi fie ca inca ma mai gandesc la el. Strasnicule vanator din Europa, am
sa-mi smulg sageata ta otravita. Am sa te uit, am sa te uit.”
Dar oare a reusit ea sa uite? A
reusit sa scoata din suflet ceea ce s-a ascuns acolo, ce s-a adancit desi a
durat putin. Cine spune care sunt evenimentele care pot sa contruiasca ceva in
sufletul cuiva, cine are dreptul sa judece ceea ce simte cineva si sa spuna
daca este real sau nu, cine are capacitatea sa spuna: ce simti tu nu este, nu
exista, e iluzie, e din carti? Din carti a fost si ce a trait ea, la fel de
real 42 de ani mai tarziu ca in primele clipe. La 16 ani, si la 58 la fel. O
viata de om, sau mai bine spus o viata de femeie.
„Dar viata nu se implineste prin
uitarea suferintei, ci prin zilnica transformare a mahnirii in intelegere, a
cruzimii in tandrete si a amaraciunii in dulceata.”
Si daca pot sa iau ceva din
aceste doua carti pot sa iau iubirea pe care amandoi au simtit-o, iubire care a
strabatut anii si a ajuns pana la mine acum cand aveam nevoie sa simt, sa
plang, sa ard. Iubirea lor nu a fost sa fie pentru ca cineva mai puternic a
stat in cale, cineva zic si inteleg prin cineva si pe ei doi. Iubirea lor a
fost tradata chiar de ei. Si poate judec prea aspru dar judecandu-i pei ei, de
fapt pe mine ma judec. Si ceea ce spun nu lor le spun, ci mie. Daca iubesti,
iubeste pana la capat. Uita de principiile si parerile celor din jur. Nu le-ai
stiut de fapt si nici nu le vei afla vreodata cu adevarat. Iubeste sincer,
iubeste complet, iubeste pana la capat. Suna cand vrei sa il vezi chiar daca
esti femeie, cheama-l la tine daca vrei sa il strangi in brate chiar daca esti
femeie, varsa o lacrima si chiar mai multe daca iti e dor tocmai pentru ca esti
femeie, razi cat te tine inima cand esti fericita pentru ca esti femeie.
„- Tu esti asa cum esti. De ce
ti-as cere sa te schimbi?
- Totusi n-ar fi neobisnuit.
- La ce ne-ar folosi? a zambit
el.”
Chiar asa. De ce sa te schimbi?
Atunci cand ai descoperit ce te defineste, ce te mana in viata. Atunci cand
pentru prima data esti linistit chiar si cu greselile pe care le-ai facut
pentru ca sunt greselile tale nu ale altora, nu ale societatii, nu alte
cartilor. De ce sa ma schimb? Nu mi-ar folosi la nimic.
Eu stiu acum ca sunt asa cum
sunt, si iubesc asa cum simt. Inima mea ma defineste ca persoana mai mult decat
ar putea cuvintele care imi ies de sub degete. Dar mai stiu ceva: cand celalalt
nu te iubeste, cand te impinge si te loveste, cand calca in picioare ceea ce tu
simti, lasa-l. Nu este el. Nu a fost niciodata. Iubeste-l, dar lasa-l.
„Oricat l-ar iubi cineva pe
altcineva, cat de usor il poate insela, deoarece nimeni nu poate cunoaste, fara
sa i se spuna, gandurile altuia.”
Asa nici eu nu pot sa stiu mai
mult decat mi se spune. Si daca mi se spune: nu te iubesc, atunci asa este, si
nu exista nici macar o posibilitate de a ma insela. Si atunci imi continui
drumul mai departe, in cautarea unei alte iubiri ce poate o sa arda la fel de
puternic.
... Tomar Ki mane, Maitreyi? Yadi
thake, tahale ki Hsahama karte paro?...
... Iti mai amintesti de mine,
Amrita? Si daca da, ai putut sa ma ierti?...
Pot oare sa iert?
PS. Citatele sunt din cartea
„Dragostea nu moare” scrisa de Maitreyi. Penultimul este motto-ul cartii
Maitreyi scrisa de Eliade, traducerea lui, cu nume schimbat am gasit-o in
cartea ei. Chiar si acum, cand nu mai sunt, se completeaza unul pe altul.