De multe ori am fost intrebata care sunt caracteristicile
barbatului perfect din punctul meu de vedere. Si de si mai multe ori am raspuns:
„Ah! Barbatul perfect! Il cunosc deja! Il iubesc deja! Dar nu este pentru mine,
si nu va fi niciodata. Eu va trebui sa ma obisnuiesc cu o copie.”
Si poate este momentul sa spun povestea barbatului perfect.
Demult, tare demult, existau doi copii, frate si sora. Ei
locuiau pe o strada ingusta din Bucuresti, intr-o curte cu un caine, vita de
vie, o casa calduroasa si primitoare, un cais, un visin, doi ciresi, si un
garaj. In garaj lucra un bunic care de cand iesise la pensie repara masini.
Bunicul avea multe masini de reparat asa ca din cand in cand ii invita pe cei
doi nepoti sa se joace cu piese, sa apese frana, sa porneasca motorul.
Dar nu despre bunic vreau sa vorbesc, si nici despre garaj.
Ci despre barbatul perfect. Trebuie sa intelegeti ca aceasta poveste se
desfasoara in cea mai grea perioada din viata unui copil: adolescenta. O
perioada in care pentru orice copil, si mai ales pentru baieti, parerea celor
din jur este extrem de importanta. Nu poti sa faci orice iti trece prin cap.
Totul trebuie gandit si executat in asa fel incat „GASCA” sa fie de acord. Mai
tarziu am descoperit ca facand asa ajungi sigur in punctul in care tu nu mai
existi ca si persoana si exista doar gasca.
Baiatul intr-o buna zi s-a indragostit. Sa te indragostesti
la varsta aceea, la nici 16 ani e greu. E extrem de dificil. Societatea
dicteaza, avand ca baza o serie de filme extrem de bine cotate americane, ca
barbatul, chiar si baiatul sa nu arate slabiciunea sub nici o forma. Barbatul
adevarat, conform societatii, trebuie sa fie dur, sa nu verse o lacrima, daca
femeia nu il baga in seama sa plece mai departe tantos (la faza asta ani mai
tarziu s-a adaugat argumentul „barbatii sunt oricum mult mai putini decat
femeile asa ca femeile trebuie sa alerge dupa barbati”), si cate si mai cate
astfel de caracteritici trebuie sa aiba.
Dar baiatul nostru nu avea astfel de caracteristici de
barbat fatal. El iubea sincer. Inima lui se miscase din loc si incepuse sa bata
tot mai tare. Era hotarat: ea este femeia pe care o iubeste, ea este femeia cu
care se va casatori, ea este femeia ce ii va purta copii. Ea in schimb nu era
chiar atat de convinsa. Asa ca a inceput lectia rabdarii. Baiatul nostru a
invitat-o in oras. Prima data s-a imbolnavit o mica broscuta testoasa care
apartinea fetei. A doua oara a fost tatal cel care nu o lasa sa iasa. A treia
oara inca o braoscuta testoasa s-a imbolnavit. Apoi a fost randul unei
prietene. Apoi, cred ca ati ghicit de altfel, o alta broscuta testoasa s-a
imbolnavit. Si astfel, una dupa alta invitatiile lui au fost refuzate din cauza
broscutelor ce se imbolnaveau si aveau nevoie de ingrijirea fetei, sau din
cauza grijilor pe care si le facea tatal ei, sau din cate si mai cate cauze
toate la fel de serioase. Dar el continua rabdator sa o invite inca o data, si
inca o data, si inca o data.
Cand aproape se terminase stocul tuturor broscutelor din
Bucuresti fata a iesit cu baiatul. Si astfel in prag de an nou au devenit doi.
Pe straduta cea ingusta exista in continuare o casa
calduroasa si primitoare, doi visini, un cais, un cires, doua vite de vie, un
garaj, o pisica si un caine, o bunica si un bunic, un frate si doua surori, si
doua fetite mici. Si poate bunicii s-au schimbat, si poate caisul nu mai este
cel de pe vremuri. Sau poate din visinul de demult nu mai este nimic si 2
visini noi au crescut un loc. Sau poate de atunci multi caini au venit si au
plecat. Dar povestea noastra merge mai departe si iubirea traieste si respira
in acea curte.
Barbatul perfect ziceam? Da. Daca la povestea de mai sus mai
adaugam cateva caracteristici esentiale zic eu ca am avea barbatul perfect. Dar
sa le luam pe rand. O inima mare, mare, mare in care incape Ioana si cei doi
copii (de-a lungul anilor din doi au devenit patru) si mai este loc si de o
Gaga, mama, tata, pisica. Perfect in cazul in care te ratacesti printr-un oras
necunoscut, chiar si fara harta ajungi la destinatie. Perfect pentru serile
tarzii cand parca ai manca ceva bun dar nu e nimic prin frigider, sau si mai
bine daca ai chef sa bei un pahar de vin si sa stai la taclale, sau poate un
film doresti sa descopere, sau si mai bine o cafeluta. Iar daca ai vreodata nevoie
de ajutor o sa fie acolo, langa tine, sustinandu-te si ajutandu-te. Sau poate
ti s-au innecat corabiile si ai nevoie de cineva sa te inveseleasca. Sau poate
ai chef sa povestesti in gura mare ce grozavie ti s-a intamplat, atunci el o sa
stea sa te asculte. Sau daca ai nevoie de un partener de inot seara pe la 11 el
va veni sa te ia cu masina de la scara blocului si te va aduce acasa. Sau de va
veni ziua Femeii te va intampina cu o floare. Sau de va veni ziua ta vei primi
o surpriza.
Iar daca toate cele de mai sus nu ar fi de ajuns sigur va
exista o seara in care sa primesc un telefon: Ce faci, bestie? Nu mai dai
niciun semn de viata? Cand mai vii pe la noi? Si chiar daca au trecut 2 zile
sau o saptamana de la ultima convorbire eu tot ma sui in masina si ma duc.
Si daca toate aluziile, sugestiile si indiciile de mai sus
nu sunt clare atunci va spun direct: barbatul ideal eu il cunosc pentru ca s-a
nascut la 1 an si 7 luni dupa mine, a locuit cu mine in casa, am crescut
impreuna, si este cel mai bun prieten al meu.
Cunosc asa un barbat si il iubesc. La multi ani, Andu!
PS. Pentru toti ceilalti barbati din viata mea: acum stiti
de ce sunt asa de carcotasa. Stiu ca se poate. Este greu e adevarat sa stii ce vrei si sa te duci spre el, este si mai greu sa te lasi sa iubesti si sa te expui in acest fel. Dar se poate! :)
