33. Primul rezumat.

O zi de vara ca oricare alta. Ma intorceam de la Hanovra. Zburasem pana acolo ca sa ma intorc cu o prietena. Mi se ceruse ajutorul si raspunsesem simplu: „Prezent”, fara sa ma gandesc prea mult. Zborul era cu escala: Hanovra – Amsterdam, Amsterdam – Bucuresti.

Cu 15 minute la devreme decat ora anuntata initial pilotul ne-a anuntat ca: „We are now beginning our descent to Amsterdam airport. We are 15 minutes ahead of schedule.”. Gandul imi zbura la felurile de branzeturi ce urma sa le cumpar din aeroport, branzeturi ce ar fi mers perfect cu un pahar de vin bun, cu un prieten si mai bun. Stomacul mi se dusese deja in gat si intregul organism traia reducerea in altitudine, cand am simtit cum coloana vertebrala se lipeste de scaun in timp ce avionul se indreapta din nou catre ceruri.

Nu intelegeam ce se intampla cand vocea stewardesei ne-a anuntat: „The pilot has abandoned the lending. We will come back with details as soon as possible.” In timpul asta Monica vorbea despre ceva. Ceva ce recunosc ca nu mai stiu ce era. Gandul meu a fost insa: „Nu spune nimic. Se va speria. Nu spune nimic. Va fi bine.” Mi-a zis insa ca m-a vazut ca m-am schimbat la fata. Nu mai sunt de destul de mult timp capabila sa imi ascund sentimentele. Probabil ca ceea ce s-a vazut a fost frica.

Cateva momente mai tarziu vocea pilotului ne-a anuntat: „We have a problem with the lending gear. We are checking it out.” Lending gear. Problem. Cuvintele mi se repetau in cap, se invarteau iar mintea mea nu reusea sa vada luminita. Langa mine Monica se speria din ce in ce mai tare.”Ce a zis? A zis ca o sa cadem?”

„Nu. Nu.” Mintea mea refuza sa creada asta. Inima mea se ruga. Mi-am dat seama ca asa se termina viata: atunci cand te astepti mai putin. Nu prea tine cont ca tu ti-ai facut planuri sa cumperi branzeturi, sa bei un vin, sa mai cateri o stanca, sa mai dormi in vreun cort leganata de cantecul ploii sau poate sa te pierzi pe stradutele Parisului mana in mana cu... Ea se termina iar tu ramai cu toate acele planuri.

Intr-o clipa viata mi s-a derulat prin fata ochilor. Si, ce-i ciudat, nu am vazut decat clipe fericite, prieteni, copii, parinti, iubire, momente deosebite. Am multumit. Am multumit din suflet pentru tot ceea ce mi-a fost dat sa traiesc. Am 33 de ani, iar rezumatul acestor 33 de ani a aratat bine. Nu voi zice ca nu am gresit in acesti ani, dar voi spune ca m-am iertat pentru greselile pe care le-am facut. Am iubit si am trait iubirile mele atat cat mi-a fost in putere sa le traiesc. Am prieteni care ma iubesc. Am nepoate care ma alinta: „Gaga”. Am parinti extraordinari care au facut si fac tot ceea ce le sta in putinta pentru ca mie sa imi fie bine si sa nu imi lipseasca nimic. Viata mi-a asternut la picioare ceea ce mi-am dorit: rasarituri de soare din mare, cu scoici si valuri si pescarusi, stanci golase, nopti in cort ascultand linistea muntilor sau valsul valurilor, luminite de licurici, cafele fierbinti si plimbari prin parc, carti pline de idei si filme care sa ma zguduie, brate care sa ma stranga noaptea tarziu... Aaaaahhhhhh! Si cate, cate, cate si mai cate. O viata de om. O viata de 33 de ani.

Da! M-am rugat sa-mi fie dat sa mai traiesc. Mai am ceva vise, mai am ceva dorinte, mai am ceva iubiri de iubit.

Dar am reusit sa imi dau seama ce viata frumoasa am, ce oameni extraordinari se perinda prin ea si ce vie sunt.

Am anterizat in Amsterdam 30 de minute mai tarziu. Nu stiu cand au trecut. A fost o aterizare cu tinut de mana, cu rugaciuni, cu tremurat de suflet, cu frica. A fost o aterizare care mi-a ramas in minte prin multitudinea lucrurilor pentru care sunt recunoscatoare.

Ce a urmat? Un zbor simplu de la Amsterdam la Bucuresti. Planurile de vin si branzeturi: distruse de escala scurtata de „micul incident”. Inima: plina de recunostinta si pregatita sa traiasca cat si ce o fi dat.

Sunt astfel de zile

Sunt astfel de zile cand sufletul imi e cald cand deschid ochii iar seara, cand sa il astern la somn se impotriveste, se zbate si nu vrea. Ba mai are si curajul sa ceara un pix si sa se astearna pe o foaie de hartie cu litere micute si inghesuite, aplecate usor catre dreapta.

Ziua de azi a fost o zi speciala, o zi cu amintiri depanate, cu oameni dragi, cu imbratisari din suflet si ochi impaienjeniti de lacrimi, cu curcubee si tort de bezea, ciocolata si capsuni.

De dimineata am comemorat 7 ani de la moartea bunicii mele. Sufletul imi era oarecum pregatit dupa visele de cu o seara inainte. Nu pot sa transform acest moment intr-o clipa fericita. Nu pot si nu vreau sa incerc macar. A fost trist. Si tristete simt cand ma gandesc ca nu mai este printre noi. Dar cand ascult povestile celor care au cunoscut-o, cand le privesc ochii lor in timp ce incearca sa descrie momentele in care vietile li s-au intersectat, cand simt caldura ce izvoraste aievea parca de pe buzele lor si cand ma gandesc ca femeia despre care se spun aceste vorbe este bunica mea ma simt deosebita.

Mi-am dat seama astazi, privind curtea plina de oameni veseli, deschisi, calzi, ca mostenirea lasata in urma ei este atat de mare, atat de calda, atat de importanta incat nimeni niciodata nu ar putea sa o transforme vreodata in bani, iar cuvintele par sa fie prea mici pentru a cuprinde darul ei. Imi doresc acum ca macar pe jumatate sa reusesc si eu sa las in urma mea.

A doua parte a zilei a fost umpluta cu prieteni si amintiri din copilarie, copii si jocuri prin iarba, rasete galagioase si imbratisari prin care incerci parca sa pastrezi cu tine o bucatica din ceilalti.

Si m-am simtit din nou copil atunci cand nu am reusit sa rezist tentatiei si am furat o capsunica invelita pe jumatate in ciocolata de pe tortul facut de Bogdan. Eu la dulciuri rezist destul de usor dar un astfel de tort scoate copila din mine la iveala.

Nici macar ploaia nu a indraznit sa ne deranjeze. Ea si-a desfasurat tunetele si fulgerele la orizont si ne-a bucurat privirile cu un curcubeu mare, mare, mare.

Daca ar fi sa pun punctul pe i si sa spun despre ce a fost ziua asta as spune: „despre copilarie”. Amintiri cu bunici, amintiri cu prieteni, aminiri cu pitici, toate amestecate cu un curcubeu, un tort si 3 tone de oameni dragi, cu clipe triste si clipe fericite, cu zambete si lacrimi. A fost viata insasi comprimata intr-o zi.