sâmbătă, 25 martie 2017

HaiHui prin Bucuresti: In cautarea magnoliilor

E sambata. Afara e innorat. Am vazut zilele trecute magnolii ce aveau bobocii pregatiti sa se deschide si sa salute primavara. In ciuda vantului care bate afara am iesit sa caut florile de magnolie pe care le simt inflorite.

Prima oprire: pe Barbu Delavrancea nr 11 unde stiu o magnolie alba superba. Asa ca am pornit direct acolo. Si... era inflorita.





Dupa ce mi-am umplut inima si aparatul de fotografiat cu imagini am pornit mai departe. Tinta era o curte cu doua magnolii superbe roz de pe strada Mahatma Gandhi colt cu Barbu Delavrancea. Pana atunci am dat insa peste un pomisor cu flori mici albe.

Nu aveam cum sa nu ma opresc, asa cum nu puteam sa nu ma opresc la urmatoarea magnolie pe care am descoperit-o tot pe Delavrancea.

Pomisori infloriti imi zambeau din toate curtile, precum acest pom alb.
Cativa pomi cu flori roz mi-au zambit din curtile de pe Docentilor si mi-au facut semn sa trec pe la ei. Nu am putut sa spun nu.


Exact cand sa ajung la curtea cu magnolii, la marginea unui loc de joaca pentru copii stateau de vorba alti doi pomi imbracati de primara. Cum as fi putut sa trec mai departe fara sa ii salut. Pur si simplu nu se poate.

Dar ajunsesem la curtea cu magnolii. Mai micute anul acesta si nu atat de inflorite. Dar primavara le incazise si pe ele iar florile se deschisesera chemand soarele ce intarzia sa apara.



 La capatul strazii Barbu Delavrancea, in curtea unui bloc nu prea inalt era un omulet se statea stingher sub un pom inflorit. L-am pandit un pic si l-am prins si pe el intr-o imagine.
Impietrirea lui parea din aceeasi imagine cu poarta ce nu se mai deschisese de multa vreme si care se gasea doar la cativa pasi distanta.

Brusc m-a apucat o curiozitate de copil: oare au inflorit ciresii din Gradina Japoneza din Herastrau? Si daca da, oare care dintre ei infloreau primii? Cei roz sau cei albi? Am pornit spre Herastrau cu pasi usori. Pana la ciresi insa de pe poienita de visavis de Gradina Japoneza imi facea cu mana un pomisor drag mine. Prins intr-o zi cu cer albastru, inflorit, proiectat pe cer sau pe iarba cea verde a poienitei pomul acesta iti opreste pur si simplu rasulfarea. Anul trecut l-am prins cand tocmai se scuturase si sub el arata ca si cum ar fi nins. Anul acesta inca nu se deschisesera florile. 

La poalele pomisorului toporasi mici mov se rasfatau printre fruze uscate ale toamnei ce nu fusesera topite de zapada.
Pe partea cealalta a poienitei un minunat pom inflorit imi zambea. Am pornit spre el, dar nu eram singura care il curta. Un barbat ajunsese inaintea mea si era incojurat de florile roz pozandu-le de aproape. M-a intrebat daca sa imi faca loc pentru a face o poza cu tot pomul dar... nu am primit oferta. Mi-a parut rau mai tarziu. Acestea fiind circumstantele insa am furat cateva poze, in special  cu detalii. Mi-am dat seama insa cat de mult imi place sa fiu singura cand fac astfel de poze. Imi e greu, tare greu sa comunic cu cei din jur cand sunt conectata la astfel de frumuseti, mai ales cand pe cei care incearca sa comunice cu mine sunt necunoscuti mie. Strainul a zis: este extraordinar! sau ceva asemanator. Imi aduc aminte doar ca era fix cuvantul la care ma gandeam si eu in acel moment. Nu am reusit decat sa ii confirm. Tare multa emotie reusise acest pom sa starneasca in mine.


Pe poteca de pe mijlocul poienitei aparuse un grup destul de zgomotos. Era prea mult pentru mine asa ca am fugit repede catre Gradina Japoneza unde am aflat raspunsul la intrebare: sunt ciresii roz cei care infloresc primii. In gradina erau oameni care faceau poze si, ca de fiecare data, un grup cu chitari care care asezasera sunt un cires si cantau. Acestia din urma mi-au adus aminte de momentele din liceu cand si eu petreceam timpul pe iarba alaturi de baieti care cantau la chitara.



In Gradina Japoneza insa nu sunt doar ciresi japonezi. Mai sunt si alti pomi amestecati printre ei. Iar acesti pomisori sunt cel putin la fel de frumosi precum ceilalti.

Dupa cum am zis insa tare rau mi-a parut ca nu am reusit sa fac poza cu pomul cel roz din poienita, tare rau mi-a parut ca nu am zis: Da, te rog. Fa-mi un pic de loc sa fac o poza. Asa ca am iesit din gradina si m-am intors in poienita. De data aceasta pomul era singur si s-a lasat fotografiat. Din el ninsesera flori si petale in trifoiul si iarba din jur.


Apropiindu-ma de aceste mici si delicate dovezi ale discutiei pe care pomul cel roz o avusese cu vantul am observat doar cativa metrii mai departe cateva flori de brebenel. Delicate se jucau in vant.

Drumul spre casa parintilor mei m-au purtat pe strada Alexandru Constantinescu. Aici am mai gasit cativa pomisori albi si vreo doua magnolii. Dintre ele doar una era inflorita.


La capatul drumului, in gradina parintilor mei m-au intampinat cativa caisi infloriti, toporasi si alte floricele dragalase.






Pe drumul spre casa am avut parte si de un mic spectacol ce mi-a adus amine de filmele cu vestul salbatic. Am reusit sa capturez ambele perspective ale unui duel al privirilor.