Povesti despre futuna

Am o relatie indecisa cu furtuna. Scriam acum ceva timp in carnetul in care imi notez gandurile: Daca ma intreaba cineva pe nepusa masa daca imi plac furtunile voi raspunde fara ezitare: Da. Imi plac. Si chiar credeam ca asta este adevarul atunci cand am scris asta. Eram dupa o zi in care furtuna ma acompaniase. Adevarul este ca si acum imi place sa urmaresc darele luminoase ale fulgerelor cum despica cerul, imi place sa astept tunetul care parca dovedeste ca s-a crapat pamantul, imi place sa urmaresc jocul picaturilor de apa pe geam, imi place sa simt aerul umed, rece si racoritor, imi place ca vantul sa imi ravaseasca parul, imi place sa alerg prinrte picaturile de apa ce cad pe trotuar. Ador sa ma joc cu ploaia si sa dansez dansul ei.

Si totusi in acelasi timp imi este extrem de frica...

Acum ceva timp, cam cand scriam cele de mai sus, am avut parte de o furtuna perfecta. Fulgere, tunete s-au luat la intrecere care lumineaza mai bine noaptea, care rascoleste mai abitir simturile orasenilor. Ploaia a cazut grea si repede si balti largi erau peste tot. Eu am putut atunci sa observ furtuna perfecta in 4 acte.

Actul 1. La birou. Etajul 13 al unei cladiri de sticla. Sala este luminata de albul nenatural al neoanelor. Din cand in cand cerul se lumineaza. Ma apropii de pervaz si raman fascinata. Spre Militari e spectacol de fulgere. Ma gandesc la Ioana. Stiu ca si ei ii plac. Fulgerele cad unul dupa altul spre pamant, parca luandu-se la intrecere: eu sunt mai lung, dar eu luminez mai puternic, dar eu am reusit sa ma ramific mai mult. Fascinata, raman momente intregi in fata ferestrei. Apoi ma indrept spre birou. Nu ploua inca. Nici nu aud tunete. Furtuna e inca departe. Si totusi nu reusesc sa nu arunc din cand in cand cate un ochi pe fereastra.

Actul 2. La fratele meu acasa. El pregates paste cu somon. Eu si Ioana ne jucam in Access si Excel. Afara furtuna se dezlantuie. Fulgerele se joaca desenand dungi verticale. Picaturi mari de ploaie cad pe balcom. Vantul a daramat un ficus. In fata mea si a Ioanei un pahar de sampanie. Sarbatorim faptul ca pastele aveau un sos cu reductie de sampanie. Restul de sampanie trebuia consumata cumva. Si ce idee mai buna decat sa privesti ploaia, sa zambesti urmarind fulgerele si asteptand curios tunetul ce le urmeaza cu un pahar de sampanie in mana si o portie de paste cu somon. Delicioase

Actul 3. Acasa. 7 minute de meditatie. Sunt pe intuneric cu ochii inchisi si urmaresc respiratia. Din cand in cand cate un fulger imi lumineaza pana in spatele pleoapelor. Apoi cade un tunet. Strang involuntar din umeri. Apoi ma relaxez si revin la respiratie. Observ un gand: sunt singura si furtuna e altfel. Ma sperie. Revin la respiratie. Apoi un alt gand: cat erau alti oameni in jur tot singura eram in fata furtunii; acum nu sunt oameni si fascinatia a fost inlocuita cu frica. Ciudat. Revin usor la respiratie. Un alt fulger luminaza tot. Desi tin ochii inchisi mi se pare ca il vad aievea. Spatele se incordeaza instinctiv. Astept sa cada tunetul. El nu asteapta. Cade.

Actul 4. In pat. Pregatita de somn. Nu pot sa dorm si scriu ce am simtit legat de aceasta furtuna. Cuvintele se astern usor si un gand ma pandeste: poate pana termin de scris se opreste furtuna. Nu s-a oprit.

...

Nori negri se-aduna si pun de-o furtuna,

Cu ploaie ce-arunca in geamuri furioasa

Cu stropi mari si grei, ce plini sunt de apa,

Cu vant ce se-arunca spre case cu ura

Se-nvarte, se-aduna si iarasi se-avanta

Sa rupa, sa-ndoaie, sa smulga sa bata.

In par, sub o plapuma, mica sunt toata,

Cu ochii stransi bine nimic sa nu vad

Nici fulger ce cerul ca ziua-l aprinde

Nici ploaie ce bate in geamuri. In minte

Eu numar incet cu luare aminte

Sa stiu daca pleaca sau vine. Ma minte.

Ma minte furtuna. Stiu bine. Ma minte.

Acum numar cinci. Apoi numar zece.

Acum lumineaza. N-apuc sa mai numar

Un trasnet cazut ma face sa-nghet

Mi-e sufletul mic. E aici langa mine.

Sunt singura eu cu furtuna din mine.

 

...

Aseara nori negrii au inceput sa se apropie de Bucuresti. Imi doream sa ploua. Doream racoarea ce ar fi venit odata cu ploaia. Imi doream un mic spectacol de lumina si sunet. Ce a urmat insa a fost prea mult. Toata noaptea fulger dupa fulger. Tunet dupa tunet. Cand parea ca se indeparteaza intr-un final, iar se apropia. Era ca un dans infernal care nu se mai termina. Si se invartea in jurul meu aruncand cu fulgere, raspunzand cu tunete. Unul dupa altul fiecare urla sa fie el ascultat, sa aiba el ultimul cuvant. Dar niciunul nu avea ultimul cuvant. Discutia continua si continua.

E dimineata si inca se aud tunete. Si, nu, nu sunt masinile care troncane pe caldarâm. Pe la 12.30 azi-noapte un tunet s-a rostogolit, mi-a zguduit patul si m-a fortat sa fug in sufragerie. Acolo parea mai sigur, cu spatele protejat in spatarul de la canapea. Fulgerele nu mai luminau camera parca la fel de puternic si nici tunetele nu se auzeau asa de tare. A fost un du-te vino de furtuni toata noaptea. Pe la 3 m-am tarait inapoi catre pat. Fulgerele inca aprindeau cerul in departare. Nu stiu ce a fost mai departe pentru ca am adormit cum am atins perna.

Ce stiu e ca inca tuna acum de dimineata. Tuna si picaturi mari si repezi de ploaie se aruncau spre pamant in ropot. Arata ca si cum norii se golesc, iar cerul din negru se face alb. A iesit si soarele jumatate de ora apoi dansul a reinceput. Dansul, ploaia, vantul, fulgerele, tunetele. Toata ziua a fost un spectacol. Un spectacol care mi-a speriat inima de copil. Nici macar nu mai conta ca sunt inconjurata de oameni. Nu imi doream decat o pauza. Liniste si pace. Atat.

Acum se mai aud doar rotile masinilor care se rostogolesc prin baltile de afara. Nu cred ca mai ploua. Nu mai ploua. Nu e o noapte cu luna. Nori repezi inca se alearga pe cer. Imi e somn. Visez la un somn fara fulgere si tunete.

Imi plac furtunile? Nu stiu. Nu mai stiu.